Uneori am senzația că în România, cel mai important lucru pentru un diabetic este să poată să mănânce orice își dorește. Nu contează ce, dar să mănânce.
Țin minte că, atunci când am trecut pe Humalog prin 1999, toți diabeticii doreau să treacă pe Humalog pentru că aceasta era marea promisiune: vei putea să mănânci orice. Aceasta era marea promisiune a tratamentului intensiv în 4 sau mai multe injecții pe zi. Aceasta a rămas marea promisiune când a apărut Lantus pe piață, apoi Tresiba, apoi Fiasp.
Într-o dezbatere relaxată cu A., am ajuns la un moment dat la concluzia frivolă că este o foame strămoșească, o foame instaurată în perioada postbelică și cimentată de cartelă, de statul la coadă, de rafturile goale ale anilor 80 și de nesiguranța postdecembristă.
„Poți să mănânci ce vrei, dacă faci doza corectă de insulină”
Chiar și azi, foarte mulți medici le spun pacienților exact acest lucru. Nu le spun că este un adevăr aproape imposibil de îndeplinit, care ar trebui mereu urmat de câteva precizări importante.
Mai bine de 25 de ani am trăit cu convingerea că marile mele dezechilibre glicemice se produc noaptea și că am traversat multe hipoglicemii nocturne în acest timp, multe fluctuații și multe episoade ale fenomenului Somogyi. Apoi am pus senzorii pe mine și ce să vezi…
Cele mai proaste glicemii, cele mai mari variații, cele mai incontrolabile momente erau acelea când mâncam ce doream. Și de multe ori, apăreau când mâncam orice. De ce? Pentru că nu controlam cursele glicemice. Pentru că estimam greșit carbohidrații din mâncare, având tendința să scad numărul chiar și când cântăream. Treptat, am învățat să dozez mai bine insulina, să pregătesc mesele copioase, să estimez mai corect carbohidrații în mâncărurile necântărite. Să fiu mai sincer. Am reînvățat să notez detalii despre tratament, detalii despre alimentație, insulină și tot.
Pentru o vreme, am fost ok cu asta. Dar m-am convins că nu era suficient. De ce? Pentru că am început să mă îngraș. Făceam insulină pentru a mânca orice doream. Dar de fapt dădeam de mâncare insulinei. Și, mai rău, făceam asta seara, după muncă.
În plus, făceam uneori asta la glicemii măricele – 150, 180. Și rareori se întâmpla chiar la peste 200. Cât timp nu am avut senzori, nici nu am știut ce poate să însemne asta. Dar apoi, când am văzut vârfurile glicemice – plecare de la 200, vârf la 350 din cauza mâncării, cădere la 120 în câteva ore – m-am îngrozit. Cred că este a doua cea mai proastă excursie glicemică pe care o poate avea un diabetic. După cea care duce direct în hipo.
În câteva luni, „poți să mănânci ce vrei” a devenit:
„Poți să mănânci ce vrei, dar nu oricât vrei și nu oricând vrei!”
Cu toate informațiile și rapoartele din senzori, cu informații despre mesele luate și cu adnotări pe aplicații, am făcut un calcul și a reieșit că dozez corect aproximativ 60% din mese. Restul de 40% din toate mesele luate au fost greșite și au necesitat corecții – fie unități în plus, fie glucide în plus. Deci 40% din toate mesele, inclusiv cele frugale. Aproape una din două mese greșit calculate după toate eforturile! Mai are rost să spun că majoritatea erorilor apăreau la mese cu glucide multe, cu cantitate de mâncare estimată și cu indice glicemic mare (adică absorbție rapidă)? La mesele la care mâncam ce doream?
Apoi a venit pompa și a venit AAPS…
Și am învățat din nou să dozez unități pentru cantități de glucide, să jonglez cu bolusuri și cu estimări. Și abia cu pompă, cu AAPS, cu un bagaj de cunoștințe și cu multe erori trecute la experiență pot spune că încă greșesc aproximativ 25% din mese.
Așa că da, cred că noi, diabeticii, putem mânca orice, dar numai în situații cunoscute și numai în cantități bine cunoscute. Și niciodată la glicemii mari și nici în fluctuații glicemice. Și nu neprogramat și nu în orice măsură. Dacă nu există stabilitate, predictibilitate și o evaluare calorică sinceră a mâncării din față, șansele să dăm o doză corectă sunt aceleași cu șansele să ghicim un număr oarecare la o extragere loto.
În cele din urmă, „poți să mănânci ce vrei” a devenit:
„Poți să mănânci ce vrei, dar nu oricât vrei, nu oricând vrei, și doar după ce ai învățat cum să evaluezi mâncarea pe care vrei să o mănânci!”
Mulțumesc pentru atenție.