Despre

Eu sunt V. și aici sunt povești și istorii personale despre ce înseamnă viața cu diabet. Am făcut boala la 8-9 ani, dar parcă am trăit o viață cu ea.

Nu am pretenția că știu ce e mai bine pentru a trata cu succes această boală și rog orice vizitator al siteului să ia informația de aici doar în scop informativ și de divertisment.

De ce deze.ro?

Deze vine de la „diabet zaharat”. Când eram copil, toți doctorii pe care îi întâlneam scriau pe acte „DZ” la diagnostic și spuneau „deezeee”. Am considerat că este un nume potrivit și puțin amuzant.

În ultimii ani tratamentul meu s-a schimbat complet. De la 2-3 glicemii pe zi cu o schemă pe 4 injecții am trecut treptat la senzori de glicemie, insulină Fiasp ultrarapidă și pompă de insulină. În ultimii ani, suportul comunității și informațiile disponibile online au devenit un real ajutor pentru orice pacient interesat să își optimizeze rezultatele. Și cred că mă înscriu în categorie. Am ascultat zeci, sute de ore de podcasturi despre senzori, pompe, tratamente de tot felul. Și cum în viața de zi cu zi am și eu ceva treabă cu mediul digital și conținutul online, să deschid un blog a devenit o alegere naturală pentru mine.

Și totuși, ce este deze.ro?

Scriu acest blog din dorința de a mă motiva în viața de zi cu zi ca persoană cu diabet. Consider că teoria bolii am învățat-o în vreo 30 de ani trecuți de la diagnostic, dar practica… Practica mereu e o problemă. Am constatat că promisiunile publice mă responsabilizează, așa că deze.ro este un fel de promisiune personală pentru a face ceea ce trebuie să fac.